miercuri, 1 octombrie 2014

Experintente in dualitate




Orice exigenta interioara provine dintr-o dualitate: " Sunt nefericit, as vrea sa fiu fericit.". In chiar acesta dorinta de a fi fericit se afla nefericirea, tot asa cum in orice efort pentru bine se afla si contrariul sau, raul. Orice afirmatie cuprinde si opusul ei, si orice efort de a birui intareste obiectivul care trebuie cucerit. Cand dorim sa traim experienta adevarului sau a realului, acesta dorinta se naste din insatisfactia noastra fata de " ceea ce este ", si de aceea creeaza contrariul ei. In acest contrariu "se afla" ceea ce a fost . Prin urmare trebuie sa ne eliberam de aceste neincetate cerinte, caci altfel nu vom putea pune capat dualitatii. Acesta presupune sa ne cunoastem pe noi insine atat de complet incat mintea sa nu mai caute, sa fie linistita.

O astfel de minte nu mai cere experiente, nu mai vrea sa fie provocata, nu mai cunoaste provocarea, nu mai spune " vreau" si nici " sunt treaza". Ea este pe deplin " ceea ce este". Numai mintea frustrata, limitata, superficiala, numai mintea conditionata cauta intotdeauna" mai mult". Este oare cu putinta sa traim in acesta lume fara acest " mai mult", fara aceste nesfarsite comparatii? Fara indoiala, dar trebuie sa invatam acesta prin noi insine.

A investiga toata acesta problema, inseamna a medita. Acest cuvant a fost folosit, atat in Orient cat si in Occident, in modul cel mai nefericit. Exista diferite scoli si diferite sisteme de meditatie. Sunt anumite scoli care spun " Observa miscarea degetului mare de la picior, observa, observa, observa."; exista alte sisteme care recomanda asezarea intr-o anumita pozitie, exersarea unei respiratii regulate sau practicarea concentrarii. Toate aceste lucruri sunt complet mecanice. O alta metoda va indica un anumit cuvant si va spune ca daca il veti repeta un timp indelungat, veti avea o experienta transcedentala extraordinara. Este o absurditate, o forma de auto-hipnotism. Repetand la nesfarsit cuvantul Amin, sau Aum, sau Coca-Cola, veti avea cu siguranta o anumita experienta, fiindca prin repetarea unui cuvant mintea devine mai calma. Este o practica cunoscuta in India de mii de ani, numita Mantra-Yoga.Prin repetarea unui cuvant, va puteti indupleca mintea sa fie blanda si blajina, insa ea va continua sa ramanao minte marunta si meschina. La fel de bine puteti lua o bucata de lemn din gradina, si asezand-o pe semineu, sa-i daruiti in fiecare zi o floare. Dupa o luna veti incepe sa o adorati, si, din acel moment, veti comite un sacrilegiu daca nu ii veti mai aduce ofrande.

Meditatia nu inseamna a urma un anumite sistem; nu este o constanta repetare sau imitare; nu este concentrare.
Una dintre metodele favorite ale profesorilor care predau meditatia, este de a indemna pe elevii lor sa invete concentrarea- adica fixarea mintii asupra unui gand si inlaturarea celorlate ganduri.
Este lucrul cel mai neplacut, cel mai stupid pe care il poate face un elev, daca este obligat sa-l faca.
In tot acest timp elevul este locul unde se da o adevarata batalie intre vointa de a se concentra si mintea care hoinareste, nemaivorbind de faptul ca el trebuie sa urmaresca atent fiecare miscare a mintii, oriunde s-ar afla acesta. Cand mintea hoinareste la intamplare, inseamna ca suntem interesati de cu totul altceva decat ceea ce facem.

Meditatia presupune o minte uimitor de agera; meditatia inseamna intelegerea totalitatii vietii, in care a incetat orice forma de fragmentare. Meditatia nu inseamna vointa de a controla gandirea.
Cand gandirea este controlata, ea da nastere unui conflict in minte, dar atunci cand este inteleasa structura si originea sa- ceea ce am examinat mai inainte -gandirea nu mai intervine. Acesta intelegere a structurii gandirii este propria ei disciplina, este meditatia.
Meditatia consta in a fi constient de fiecare gand si de fiecare sentiment, in a nu spune nicodata ca ceva este drept sau nedrept, ci numai de a observa si a te misca cu acel fenomen launtric. In acesta stare de observare, incepem sa intelegem intreaga miscare a gandirii si a simtirii.
Din chiar acesta luciditate ia nastere tacerea.

Linistea produsa de minte inseamna stagnare, este un lucru mort, dar tacerea care se asterne atunci cand mintea a inteles propria sa origine, propria sa natura, cand a inteles ca nici o gandire nu este niciodata libera ci totdeauna veche, acesta tacere este o meditatie in care cel ce meditaeaza este complet absent, caci mintea s-a golit de trecut.

Meditatia este o stare a mintii care priveste cu atentie desavarsita orice lucru in totalitatea sa, si nu doar anumite parti ale acestuia.Nimeni nu va invata cum sa fiti atenti.Daca vreun sistem incerca sa va invete cum sa fiti atenti, atunci sunteti atenti la sistem, iar acesta nu inseamna atentie. Meditatia este una dintre cele mai amri arte in viata - poate " arta suprema " si n-o puteti invata de la nimeni, in asta consta frumusetea ei.Ea nu are tehnica, si de aceea nu are autoritate. Cand invatat sa va cunoasteti, observati-va cu atentie, observati cum  mergeti, cum mancati, ce spuneti, observati flecareala, ura, gelozia, fiti constienti de tot ceea ce se petrece inlauntrul fiintei, fara vreo alegere; toate acestea fac parte din meditatie.
Astfel meditatia poate avea loc cand va aflati in autobuz, sau cand va plimbati in padurile pline de lumini si umbre, sau cand ascultati cantecul pasarilor, sau cand priviti la chipul sotiei.

A intelege ce este meditatia implica iubire; iubirea nu este produsul sistemelor, al obiceiurilor, sau al unor metode.Iubirea nu poate fi cultivata de gandire.Iubirea poate sa ia fiinta numai in linistea desavarsita in care cel ce mediteaza este complet absent. O minte devine cu adevarat tacuta numai atunci cand isi intelege propria sa miscare ca simtire si gandire, si, pentru a o intelege, ea nu trebuie sa condamne nimic din ceea ce observa.
A observa in acest mod este o disciplina supla, libera, care n-are nici o legtura cu disciplina conformarii.

- fragmente din " Eliberarea de cunoscut "- Krishnamurti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu