Crearea dimensiunii a 3-a

. Punctul este adimensional, el nu a iesit inca din unitate, dar este necesar manifestarii.Fiind alcatuit dintr-un singur factor, punctul poarta in sine numarul unitatii, unu.
Atunci cand forta a carei prime manifestari a fost punctul iese din starea adimensionala si actioneaza o anumita perioada de timp, punctul se misca si devine o linie _______ .
S-a nascut astfel prima dimensiune, lungimea. In sine, linia este infinita, si in calitatea ei de manifestare primara, si ea este reprezentata tot de numarul unu.In lumea manifestarilor, in care orice lucru are un sfarsit si un inceput, linia este alcatuita insa din trei factori: punctul de plecare, punctul final si distanta dintre cele doua puncte.Linia poarta asadar in ea numarul trei, numarul cheie al lumii cu o singura dimensiune.
De indata ce din punct apare o linie, oricat de scurta ar fi ea, apare numarul trei.Privita in infinitatea ei, linia reprezinta o singura unitate, deci numarul unu; daca are insa un inceput si un sfarsit, ea poarta automat in sine numarul trei. Pentru a da nastere numarului doi este necesara o sciziune a unitatii. Numarul doi nu poate aparea decat prin juxtapunerea a doua unitati.Dar intrucat nimic nu exista in afara ei, unitatea trebuie sa proiecteze in afara ei o reflexie al carei rezultat este o sciziune, o separare care inseamna propria ei moarte.
Asa se explica de ce vorbim de o dedublare a sufletului, de personalitate.In toate limbile pamantului, aceasta stare este exprimata cu ajutorul numarului doi.
Sa vedem acum cum se poate naste cea de-a doua dimensiune din prima.Linia este alcatuita dintr-o serie de puncte.Daca presupunem ca energia creatoare actioneaza in fiecare din aceste puncte cu acceasi forta si pe aceiasi durata de timp, toate aceste puncte vor iesi din sine si vor patrunde in cea de-a doua dimensiune.
O linie se naste din fiecare din aceste puncte, iar totalitatea acestor puncte alcatuieste o suprafata: un patrat.
S-a nascut astfel cea de-a doua dimensiune: latimea
Patratul este caracterizat de patru in unu si de unu in patru, deci de cinci elemente: cele patru linii manifestate: linia de pornire, linia terminala, liniile laterale dreapta si stanga, si de un al cincilea factor: suprafata nemanifestata cuprinsa intre aceste linii. Numarul cheie al lumii cu doua dimensiuni este cinci.
Dar fortele creatore continua sa actioneze. O suprafata este si ea alcatuita din puncte, iar daca o forta actioneaza in fiecare din aceste puncte timp de o anumita perioada, aceste puncte sunt translatate in cea de-a treia dimensiune, iar din suprfata se naste cubul.
A aparut astfel si cea de-a treia dimensiune: inaltimea
Cubul este reprezentat de sase in unu si unu in sase. El este alcatuit deci din sapte elemente: cele sase suprafete manifestate si un al saptelea element nemanifestat: volumul.
Numarul cheie al lumii cu trei dimensiuni este sapte.
Dupa cum observi, cubul reprezinta forma de baza a materiei.Diferitele cristale respecta acesta lege si in oricare dintre ele poti gasi aceeasi forma a cubului, spre exemplu, in cristalele de sare, sau elementele de baza ale cubului in diferitele lor aspecte si variante.Daca vei studia caracteristicile cubului, vei ajunge sa intelegi si legile variantelor.

fragmente din Initierea - Elisabeth Haich

Sfarsitul confuziei

O persoana obisnuita nu poate sa nu observe in viata de zi cu zi faptul ca anumiti oameni, cunoscuti in general ca oameni buni sau intelepti, par sa-si traiasca viata bucurandu-se de aceleasi placeri si suferind aceleasi dureri ca persoanele obisnuite; dar cu toate acestea ei par sa fi ancorati intr- stare de pace si armonie. Persoana obisnuita este derutata, nestiind cum anume se poate petrece acesta.El a avut impresia ca iluminarea va produce cumva o mare schimbare pentru persoana in cauza, dar nu stie exact in ce sens.Cuvantul care l-a derutat si i-a produs confuzie este cuvantul "extaz" ( bliss).El crede ca " persoana iluminata" nu mai are nici o problema in viata, ca D-zeu are grija de ea  si ca acesta se afla in permanenta intr-o stare de extaz. Si totusi, iata ca inteleptul are parte de aceleasi fel de suferinte in viata de zi cu zi, ca si el. Pentru omul obisnuit acest lucru este complet derutant.

Este adevarat ca inteleptul pare in general relaxat, nu doar in viata lui de zi cu zi, dar si remarcabil de confortabil in relatiile cu ceilalti oameni, chiar si cu cei cu care este de obicei dificil de relationat.
Mai mult, prezenta inteleptului- nu vorbim aici de omul cult care adesea este mandru si arogant- pare sa emane pace si armonie, in ciuda faptului ca pare, de asemenea, ca el raspunde la evenimentele exterioare cu reactii absolut normale. Si totusi, nu este nimic extraordinar in legatura cu inteleptul. Confuzia care apare rezida in intrebarea: care e marea scofala in legatura cu iluminarea?

Intrebarea referitoare la iluminare care il deranjeaza pe cautatorul spiritual este: cum se traduce in viata de zi cu zi Intelegera Ultima ? Ce il face pe omul obisnuit sa simta o asemenea pace si armonie in prezenta inteleptului? Raspunsul simplu este ca inteleptul e mereu constient de faptul ca viata " se petrece" fara efort; si faptul de " a fi constient" continua sa functioneze chiar si atunci cand gandurile, sentimentele, dorintele apar in organismul corp-minte.Deoarece ele sunt doar observate cand apar si isi urmeaza cursul, nu exista implicare printr-o reactie egotica la ganduri, sentimente, dorinte. Nu exista sentimentul actiunii personale in niciun eveniment - el nu da vina nici pe el insusi, nici pe celalalt, orice s-ar petrece.

Adevarata intelegere aduce cu sine realizarea faptului ca, la fel ca norii care plutesc pe cer, gandurile si sentimentele care plutesc prin minte, nu au nici salas, nici radacini. Odata ce Constiinta este inteleasa ca fiind substratul a tot ceea ce exista in lumea fenomenala, judecata discriminatorie si invinuirea inceteaza, deoarece niciun lucru nu mai este vazut ca avand o existenta independenta reala. Astfel, virtutiile si viciile sunt vazute nu ca fiind opuse, ci ca fiind contraparti polare care se anuleaza una pe alta atunci cand sunt suprapuse.
Intelegerea ultima profunda si clara - si nu doar intelegerea intelectuala liniara - a Ceea Ce Este duce la adevarata umilinta si la anihilarea sentimentului actiunii personale in entitatea care este egoul.

Namaste !

fragmente din " Sfarsitul Confuziei" de Ramesh Balksekar