marți, 26 februarie 2013

Alege aspiratii cu Vointa Universala



In ultimul timp au aparut fel de fel de cursuri chiar gratuite despre vizualizarea succesului in afaceri, despre cum sa obtii mai multi bani si faima si cum sa iti creezi singur realitatea.
Ceea ce se face la acest tip de cursuri se numeste magie, fie alba - fie neagra depinde ce implica chiar daca cei care predau acesta nu au habar ca asta fac exact.
La un moment dat, am fost si eu tentata sa merg la un curs gratuit, in care invatam cum pot aduce in viata mea abundenta, e bine ca nu am ajuns acolo caci am simtit ca lucrurile sunt putin cam negre.
Ce este vizualizarea?

Vizualizarea este o altă modalitate de a ,vorbi’ sau de a face afirmaţii non-verbale pentru subconştient. Aceasta este un limbaj mental extrem de puternic. Şi ambele programează subconştientul şi direcţionează aceste ,blocuri de construcţie’ ale realităţii: gândurile.

Afirmaţiile şi vizualizările sunt foarte puternice şi trebuie să fie respectate ca atare, o afirmaţie ori un gând, sunt precum o sămânţă. Iar acestea sunt guvernate de Legea Universală a cauzei şi efectului, „Ceea ce vei

semănă, aceea vei culege.”Astfel, afirmaţiile ar trebui să fie întotdeauna în concordanţăcu scopurile şi idealurile spirituale. De asemenea este bine să folosiţi afirmaţiile şi vizualizările numai pentru dezvoltarea trăsăturilor pozitive şi schimbării pozitive aprogramării subconştientului vostru. Chiar şi atunci când trebuie făcute cu includerea unei afirmaţii „condiţionale” precum: „Numai dacă asta este cu voia Duhului Universal”.
Dintr-un anumit punct de vedere, nu poţi şti totdeauna ce este cu adevărat cel mai bine într-o anumită situaţie dată.Spre exemplu, hai să spunem că simţi o durere la picior. Astfel, iei decizia să faci o afirmaţie că „nu simţi” durerea de la picior. Există aici multe probleme în legătură cu acest lucru.

1) Senzaţia (durerea) poate fi ceva care îţi spune ceea ce tu trebuie să ştii despre condiţia piciorului tău, de care ar trebui să te ocupi înainte de a se agrava.
2) Ţi-ai putea distruge piciorul din cauza lipsei senzaţiei (l-ai putea lovi în mod repetat în obiecte; punând accidental un picior de scaun pe el, etc.)
3) Ţi-ai putea nega tu însuţi un înalt nivel de conştiinţă prin depăşirea senzaţiei de durere.
4) De asemenea, ai putea fi lipsit în primul rând de darul oferit, de a ajunge la sursa din cauza căreia ai tu problema.
O persoană ar trebui în mod normal să elimine cauza în loc să mascheze efectul.

Să presupunem că cineva este bolnav. Te-ai putea ruga pentru ca boala să-i fie retrasă sau vindecată, dar acesta ar putea să nu fie cei mai bun lucru pentru ,întreaga’ fiinţă a persoanei. Tu i-ai putea fi refuzul înălţarea conştiinţei sale, cea care ia fost oferită prin intermediul bolii. Vindecarea ar trebui să fie din interior sau cel puţin să apară simultan. În locul încercării de suprapunere peste Voinţa Universală mai bine cere Lui Dumnezeu (prin rugăciune) să vindece pe cineva. A ,forţa’ asemenea lucruri în mod egoist implică Duhul Universal şi ierarhia, chiar nu ştii ce este cel mai bine, pentru celalat.

Toate aceste lucruri sunt egoiste şi absurde. Tu trebuie să fii foarte important iar Dumnezeu trebuie să fie foarte inadecvat şi neinformat într-un asemenea caz. Dacă eşti smerit şi ţi-ai dat seama de existenţa
Voinţei Universale, atunci probabil că doar vei vizualiza persoana înconjurată de lumină şi de afirmaţia, de preocuparea şi dorinţa ta pentru ca Duhul Universal să facă ceea ce este cel mai bine în această situaţie. NU ceea ce crezi tu că este cel mai bine în acea situaţie.”

Noi nu cunoaştem detaliile consecinţelor a ceea ce ne dorim, a rugăciunii, ori a magiei pe care o facem. Şi putem în mod intenţionat să provocăm lucruri teribile prin forţarea a ceva ceea ce ne dorim să se întâmple, sau să obţinem ceva supranatural prin rugăciune, prin puterea minţii sau prin magie. Fie ca toţi cei ce
au deplină cunoştinţă şi atotputere, să vadă ce se poate face cu asemenea decizii. Ia seama la ce anume ceri, pentru că s-ar putea să şi obţii; şi ai putea obţine şi consecinţe necunoscute.

Cunosc un bancher care mi-a spus că toată lumea de la banca sa a fost obligată să facă pregătire prin care să se vizualizeze că au succes – acest lucru a fost predat de fapt într-un seminar în care se vedeau pe ei înşişi având mulţi bani, conducând un Cadillac, primind apeluri de la managerii din branşă, etc.. El a fost iniţiat în magie fără nici o preocupare sau avertismente cu privire la posibilele ramificaţii ale acesteia! Şi cu astfel de vizualizare, nu exista nici un fel de explicaţie despre modul cum ar fi realizat acest lucru sau măcar o afirmaţie de siguranţă de genul, „Dacă acest lucru este în Voia Universală”.
Ce se întâmplă dacă singurul mod în care el poate deveni director de sucursală este acela în care celălalt director de sucursală are un accident de maşină şi moare?
Acest gen de pericole, „deghizate” deocamdată în tehnici magice sunt predate în „seminarii”. Ele sunt peste tot. Succesul lor este generat printr-o combinaţie de inteligenţă a forţelor întunericului şi dorinţa egoistului sine separat de a menţine controlul şi de a obţine ceea ce îşi doreşte. Astfel, oamenii sunt mai uşor de „vândut”
prin folosirea unor asemenea tehnici.Ca de obicei, sinele va întoarce adevărul pentru propriul său avantaj. Vei auzi oameni vorbind despre crearea propriei lor realităţi – cea care este una adevărată şi necesară pentru realizarea în scopul de a prelua controlul Fiinţei lor Lăuntrice, însă acest lucru este egoismul care îi înveleşte, cel care pentru ei înseamnă crearea unor asemenea lucruri precum o casă de iarnă în Aspen – şi ei de fapt nu ştiu, nici nu ia în considerare ce s-ar putea întâmpla făcând acest lucru. Aceştia folosesc tehnici pentru a „atrage” bogăţia, nedându-şi seama că această magie neagră este ambalată într-un pachet frumos şi că acesta poate aduce rezultate dezastruoase.
Mare atentie la ce iti doresti sa fie in concordanta cu Vointa Universala, altfel poti gresi.

Namaste !










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu