duminică, 1 aprilie 2012

Cheia e la tine ...




Cheia e la tine
Dacă ar fi să cercetăm trecutul nostru, am observa că de mii de ani societatea umană nu face decât să se îndrepte spre perioada critică în care ne aflăm acum.
Depărtarea de divin, divizarea şi dispariţia stării de iubire, atât de necesare omului, au condus la moartea sa lentă şi pătrunderea în tiparele fricii.
Lumea materială şi-a pus în aşa fel amprenta asupra sa, încât vălurile ceţoase ale iluziei i-au acoperit atât ochii cât şi trupul.
Pierderea iubirii, izolarea, conflictele şi starea de criză au fost următorii paşi ce au condus omenirea spre ceea ce trăieşte azi.
Am putea spune că numai Dumnezeu ne mai poate ajuta. Dar cine ne-a condus spre asta? Oare noi nu avem puterea necesară să ne regăsim şi să ne trezim la viaţă?
Entităţile lumilor invizibile văd foarte clar unde ne aflăm. În tot acest timp aceste fiinţe nu au făcut altceva decât să anihileze efectele negative pe care inconştient le-am revărsat asupra întregii planete.
Anul 2012 şi cei ce vor urma vor crea oportunitatea necesară trezirii unui număr mare de fiinţe umane ce se vor deschide spre lumină şi vor trăi prin inimă. Doar astfel ele vor face faţă saltului cuantic ce le va conduce spre o dimensiune superioară.
În perioada în care lumina îşi va face datoria, răul nu se va opri din manifestare.
La nivel mondial lupta pentru putere se va intensifica, drepturile omului nu vor fi respectate, resursele vor fi prost împărţite şi tot aşa…
La nivel cosmic va avea loc o anumită aliniere planetară rar întâlnită, ce va avea ca scop trezirea la viaţă a omului şi abordarea unei viziuni realiste asupra tuturor problemelor de interes comun.
Oamenii vor deveni mult mai deschişi decât au fost vreodată spre lucrarea spirituală şi se vor implica în tot ce este nou şi original.
Vor avea loc modificări profunde pe întreaga planetă, sistemele de credinţă se vor schimba, iar relaţiile dintre oameni vor fi altele.
Pământul va trece prin cutremure, inundaţii, explozii vulcanice şi alte fenomene meteorologice pentru a se purifica şi a ne atrage atenţia către sistemele ce trebuie schimbate.
Sistemul imunitar uman va face faţă cu greu invaziei de virusuri şi de bacterii. Cei ce se vor conecta cu natura şi cu mediul înconjurător în această perioadă de tranziţie vor face faţă încercărilor ce vor urma.
În acest moment, Pământul trece de la o veche organizare la una nouă. Aceste schimbări au o natură haotică şi deosebit de solicitantă pentru corpul nostru emoţional, căci emoţiile noastre devin mai instabile pe zi ce trece.
Pământul se mişcă printr-o fază de tranziţie caracterizată prin haos, absolut normală schimbării de la un nivel de ordine la altul mai înalt, perioadă în care perturbările şi tulburările cresc.
Astfel, câmpurile de rezonanţă ale câmpului nostru trec şi ele la alt nivel de echilibru, de la cel sub-atomic, atomic, până la cel celular, afectându-ne organele şi sistemele. Acestea creează presiuni interne ce se manifestă prin schimbări fizice care iau uneori forma bolilor, iar alteori se prezintă ca stări de oboseală şi de agitaţie, precum şi de instabilitate emoţională.
Trăim momente propice în care putem conştientiza că destinul nostru nu este fixat dinainte. Totul depinde de conştienţa, de alegerea şi vibraţia noastră.
Trebuie să fim conştienţi că avem posibilitatea de a alege şi libertatea de a opta, căci viitorul nostru este deschis la schimbare.
Pregătim propriul nostru viitor prin fiecare alegere sau manifestare. Important este să nu ne legăm de vechile tipare.
Va trebui să păstrăm o atitudine de compasiune faţă de noi înşine şi faţă de alţii, ceea ce va duce la ridicarea vibraţiei şi schimbarea în bine a propriului destin.
Dacă ne dorim relaţii pline de iubire, trebuie să menţinem cu noi vibraţia acestor relaţii, atrăgând oameni plini de iubire. Cel ce trăieşte stări de frustrare, de nemulţumire şi de neiertare, menţinând o vibraţie negativă, va atrage spre el persoane negative.
Pentru a ne schimba vibraţia trebuie să ne schimbăm gândirea şi percepţiile emoţionale greşite.
Totul depinde de alegerile noastre.
În noi este în acelaşi timp şi Dumnezeu şi diavolul, raiul şi iadul, însă depinde de noi ce latură vrem să manifestăm, căci nimeni nu este scutit de consecinţele acţiunilor sale.
Omul îşi modelează destinul viitor chiar în acest moment. Individul este cel care deţine cheia pentru schimbarea societăţii, doar prin relaţiile pozitive cu sine şi cu ceilalţi.
Noi deţinem cheia propriei noastre eliberări şi iluminări, iar pentru asta trebuie să ne trăim viaţa într-o manieră divină.
Ieşind din tiparele iubirii şi unindu-ne cu vibraţia conflictului, viaţa noastră poate deveni pe loc un iad.
Avem oportunitatea de a opta, acum, mai mult decât altă dată.
Unii spun că viaţa este un joc, iar eu cred că acest joc trebuie jucat frumos.
Tu alegi ce rol vrei să ai în acest joc.
CHEIA E LA TINE!


                                                                                                           de Maria Cristina Stroiny
                                                                                                            http://www.agniastroterapii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu